Specialiştii consideră că râsul poate fi o bună metodă preventivă
Când râdem, în organism se eliberează un hormon natural care atenuează durerea
Cercetări psihologice au adus dovada ştiinţifică unei vechi credinţe populare, potrivit căreia „râsul este cel mai bun medicament”. Chiar dacă nu este un panaceu universal, râsul poate constitui o bună măsură preventivă care te face să te simţi minunat. Cercetătorii au ajuns la concluzia că de fiecare dată când râdem, eliberăm un val de substanţe chimice în organism , inclusiv hormonul numit endorfina, care este eliberat în timpul exerciţiilor sănătoase.
Endorfinele sunt relaxantele naturale ale organismului împotriva durerii. Aceşti hormoni, potrivit oamenilor de ştiinţă, stimulează sentimentele de bine, bucurie şi te fac să te simţi la înălţime. În realitate, experţii consideră că în fiecare zi ar trebui să râdem de cel puţin 15 ori, altfel vei fi sub „standardele” recomandate. Specialiştii susţin că râsul creşte nivelul de oxigenare al organismului, atât la nivel celular, cât şi la cel organic. Prin râs, reuşim să „luăm” cantităţi mai mari de oxigen, iar procesul se repetă printr-un fel de sesiune temporară de hiperventilaţie.
Râsul stimulează ambele emisfere ale creierului
De asemenea, oamenii de ştiinţă susţin că râsul stimulează ambele emisfere ale creierului, ceea ce măreşte puterea de învăţare. Tot atunci când râdem, se uşurează tensiunea musculară şi scade stresul psihologic, ceea ce menţine creierul alert şi permite persoanei în cauză să reţină mai multe informaţii. Tot prin râs reuşim să creăm relaţii sociale, la muncă. În familie şi în căsnicie este nevoie de umor şi de momente relaxante. Într-un studiu cercetătorii au observat că, într-un grup, dacă o persoană râde, celelalte persoane din jurul acesteia vor râde şi ele. Şi uneori cei din grupul în care se râde nu ştiu de ce o fac.
Corpul tău se simte „împrospătat” şi este gata să continue ziua cu spiritul reînnoit. Atunci când râdem împreună, este mult mai probabil ca acest lucru să ne apropie decât să ne despartă. De asemenea, râsul măreşte circulaţia sanguină, îţi „lucrează” muşchii abdominali, pe cei ai feţei şi creşte flexibilitatea corpului. Astfel, spun specialiştii, atunci când râdem facem un pic de exerciţiu fizic şi, de asemenea, efectuăm mişcări sănătoase pentru organism.
Dacă râdem des se reduce riscul de boli cardiovasculare
Potrivit oamenilor de ştiinţă, dacă râdem des, acest lucru ne poate ajuta să reducem riscul de a dezvolta boli cardiace. Cercetătorii recomandă 15 minute de râs pe zi, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la exerciţiile fizice pentru a reduce riscurile pentru bolile cardiovasculare. Să râdem atunci când avem unele probleme sau de situaţiile în care ne aflăm ne poate fi de ajutor să descoperim că acele lucruri mărunte care ne supără nu sunt evenimente care să cutremure pământul aşa cum par la prima vedere, ne sfătuiesc psihologii. Privirea unei probleme dintr-o altă perspectivă poate face ca aceasta să nu mai fie la fel de gravă şi oferă opurtunităţi pentru o obiectivitate mai mare şi o mai mare forţă de introspecţie. În plus, mai spun psihologii, sentimentul de bine pe care îl ai când râzi se poate păstra pe termen ceva mai lung.