Modeste, ele cresc pe marginea drumului, pe câmpii sau în păduri. Sunt mici şi aparent nesemnificative. Însă în multe astfel de plante, flori sau buruieni se ascund puteri vindecătoare, care nu numai că ne întreţin sănătatea, ba chiar ne fac frumoşi sau frumoase. Fie că sunt în creme, măşti sau loţiuni, plantele vindecătoare au capacitatea de a ne oferi un complex cu efect iradiant. Vă vom dezvălui, în rândurile de mai jos, ce plante sunt potrivite pentru tipurile noastre de piele.
Luminita de seară şi Limba-mielului calmeaza mancarimile si protejeaza pielea
Dacă presăm seminţele de la Limba-mielului şi de la Luminiţa de seară, vom obţine uleiuri valoroase, bogate în acid Gamma-Linolenic. Mai ales cei afectaţi de dermatită atopică au, adesea, o carenţă a acestei grăsimi tocmai pentru că pielea lor nu o poate produce îndeajuns. O cremă care conţine ulei de Luminiţă sau de Limba-mielului nu conferă doar grăsimea suficientă pentru pielea afectată, ci atenuează chiar şi mâncărimile, întărind mantia protectoare a pielii.
Aloe Vera trateaza pielea si calmeaza muscaturile de insecte
Aloe Vera se regăseşte în numeroase creme, loţiuni de corp şi de curăţare. Aceasta este obţinută din frunzele groase şi cărnoase ale crinului de deşert. Aloe Vera ajută pielii la regenerarea ei şi la o mai lungă păstrare a umidităţii. Gelul de aloe este foarte potrivită pentru pielea uscată. În cazul eczemelor, psoriazisului, de asemenea în cazul petelor de piele, coşurilor sau punctelor negre, aloe vera poate să ajute. Efectul răcoritor al gelului oferă alinare, dacă suferiţi o arsură solară sau muşcături de insecte.
Hamamelis trateaza ranile,eczemele si psoriazisul si reduce secretia de sebum
Hamamelis mai este numită şi Nucul Vrăjitoarelor şi are un efect anti-inflamator datorită conţinutului său de tanini. Ea face parte din conţinutul multor creme şi unguente pentru tratarea rănilor, a eczemelor sau a psoriazisului. Chiar şi în cremele obişnuite sau în loţiuni de corp se foloseşte hamamelis, de obicei pentru pielea uscată. Hamamelis reduce producţia de sebum şi purifică porii.
Sunătoarea impotriva vanatailor si arsurilor si repara pilea crapata
Întotdeauna de solstiţiul de vară sunătoarea îşi deschide florile galbene, luminoase şi absoarbe puterea soarelui. Dacă aceste flori sunt culese şi scăldate în ulei, acesta se colorează în roşu şi absoarbe substanţele hrănitoare ale plantei. Uleiul de sunătoare are un efect liniştitor asupra pielii, inhibă inflamaţiile şi bacteriile. De asemenea, are grijă de pielea crăpată, fragilă, de ţesutul cicatrizat şi ajută la arsurile uşoare şi la vânătăi.