• Skip to main content
  • Skip to secondary menu
  • Skip to primary sidebar
Frunza Verde

Frunza Verde

  • Frumusete
  • Sanatate
    • Sfaturi
  • Nutritie
    • Diete
    • Culinar
    • Tabel cu calorii – Valori nutritionale
  • Ceaiuri
  • Uleiuri Esentiale
  • Remedii
  • Afectiuni
  • retete
  • tincturi
  • tratamente naturiste

Efectul uimitor pe care il are un pahar de vin rosu consumat seara dupa cina. Ce rol are substanţa-minune pe care o conţine

Dincolo de efectele euforice pe care le produce consumatorilor, vinul roşu ajunge să fie, nu de puţine ori, recomandat chiar de medici, datorită efectului său anxiolitic, vasodilatator şi chiar antioxidant.

646x404Vinul, în general, şi vinul roşu, în special, este prezent în viaţa locuitorilor din această parte de lume de mii de ani. Licorii i-au fost date, de-a lungul timpului, pe lângă utilizarea comună, şi utilizări ritualice şi chiar medicinale. Evoluţia ştiinţei medicale a păstrat unele din virtuţile terapeutice ale vinului roşu, mai cu seamă după ce s-a dovedit că el conţine o substanţă numită resveratrol, unul dintre cei mai puternici antioxidanţi naturali noteaza cotidianul Adevarul.

Cât vin roşu ar trebui băut pentru a asigura organismului doza necesară de resveratrol

Potrivit lui Marius Călinici, medic primar specializat în atât în interne, cât şi în diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, cercetările în domeniu au demonstrat că, pentru a asigura organismului doza necesară din acest antioxidant conţinut de vinul roşu, băutura ar trebui consumată în cantităţi foarte mari. „Industria farmaceutică a reuşit izolarea resveratrolului şi prezentarea lui ca şi capsule, S-a demonstrat, cu această ocazie, că pentru a fi eficient şi pentru a asigura organismului doza necesară de resveratrol, al trebui consumaţi 38 de litri de vin pe zi”, explică medicul.

Recomandat ca şi anxiolitic

Dacă pentru conţinutul în antioxidant vinul nu poate reprezenta o metodă eficientă de a ne menţine sănătate şi a ne prelungi viaţa, băutura poate fi consumată – în cantităţi rezonabile – ca anxiolitic. „La o cantitate rezonabilă de un pahar, maximum două – 150 – 300 de mililitri – are efect euforizant şi alungă anxietatea. În plus, la această cantitate este şi vasodilatator, aşa că un pahar de vin roşu, consumat seara, după cină, poate asigura un somn liniştit, mai ales persoanelor vârstnice, cu predispoziţie către depresie şi insomnie„, punctează medicul.

Medicul spune, însă, că în afară de aceste certe efecte anxiolitice generate de un pahar de vin roşu înainte de culcare, nu există alte virtuţi tămăduitoare ale băuturii care să anuleze riscurile consumului cronic de alcool asupra organismului, în primul rând asupra ficatului, nefiind, însă, de neglijat nici efectele asupra sistemului cardio-vascular şi asupra stării psihice. În plus – spune Marius Călinici – un pahar de vin aproape întotdeauna îl va „cere” pe al doilea, iar de aici până la dependenţă nu este decât un pas.
Sursa: Adevarul

Rubrica: Sanatate

Loading...

Ceaiul de TURMERIC si GHIMBIR, licoare minune in lupta cu 40 de afectiuni grave

Reteta cu ridiche neagra pentru tratarea durerilor articulare

Ceaiul de pelin: amar dar foarte sanatos

ANPC dă în vileag ce AMESTEC bem în loc de LAPTE „PUR ȘI SIMPLU”. Care sunt ingredientele falsului?!

Cauta afectiuni, ceaiuri, retete sau remedii

Socul, ingredientul secret folosit de companiile farmaceutice în lupta cu SARS-CoV-2

5 beneficii pentru sanatate ale uleiului CBD sau de Canabis

Ceaiul din codite de cireşe purifica sangele, curăță rinichii și previne formarea pietrelor la rinichi

Bara principală

Remedii

10 Sfaturi pentru a scapa rapid de mirosul de TRANSPIRATIE

Cafeaua cu cardamon(hel) o combinatie absolut incredibila

Dr. Oz: 5 remedii NATURALE care te scapă de orice durere

Reţetele naturiste eficiente impotriva VARICELOR

Dr. Oz: Top 6 remedii de sănătate pe care le ai deja acasa

Valeriana cu miere, remediu RAPID pentru durerile de cap

Sucul MINUNE care elimina metalele grele din corp

Scapa usor de gazele la stomac – 3 remedii cu efect imediat

Sucul de SPANAC, cea mai buna reteta pentru curatarea stomacului si intestinelor

„Sângele verde”, elixirul din iarba de grau care iti reface sanatatea

COJILE de CEAPA, un remediu naturist exceptional care te scapa de multe boli

Cum poti scapa rapid de cearcane

Cele mai eficiente remedii care scad zahărul din sânge

Tratament naturist cu ulei de masline pentru piele uscata

Elixirul recomandat de Dr.OZ pentru FICAT: 4 ingrediente care costa putin

RETETA naturista de crema cu TAMAIE care repara si intinereste pielea

10 semne timpurii că ai putea avea probleme la inimă

SUCUL DE CEAPA – mana cereasca pentru par. Opreste caderea parului si il regenereaza!

Drojdia de bere, remediu terapeutic remarcabil din frigiderul tau

TREI beneficii uimitoare ale COJILOR de ouă pentru sanatate

Naturiste

Secretele unui păr frumos

Mierea de albine: Ce trebuie sa stim despre ea?

Mirosul urât de transpiraţie indică existenţa unor boli endocrine

Faceţi economii: preparaţi-vă acasă produsele de înfrumuseţare

De ce arătăm mai bătrâni decât suntem

Florile de salcam, o adevarata binecuvantare pentru sanatate. Uite ce minuni poate face acest „medicament” al naturii

Solutii eficiente impotriva căderii părului

Tratamente naturiste impotriva caderii parului

5 alimente care te ajuta sa dai burtica jos

Zatul de cafea: 12 intrebuintari practice pe care sigur nu le stiai!

Descoperire uimitoare: este mai tare ca toate antibioticele din lume

Nas înfundat – 8 remedii naturale verificate

UIMITOR: Ce patesti daca mananci banane cu coaja neagra? Afla parerea specialistilor japonezi

Celulita si remedii pentru a scapa de ea

Lăptisorul de matcă, un produs esential pentru sănătate

Ghimbirul si proprietatile sale uimitoare pentru sanatate

Cum se prepara faimosul DECOCT de LEURDA recomandat pentru afectiunile inimii

Tratament naturist pentru caderea parului

Anghinarea, un aliment sanatos la indemana

Reţete pe bază de propolis

Copyright Frunza-verde.ro 2009-2020