Bobornicul, cunoscut şi sub denumirile populare de bibornic, busuiocul broaşte sau pribolnic, este o plantă medicinală apreciată în medicina populară. La ţară, frunzele verzi se puneau pe răni, iar planta întreagă pe arsuri. Cu decoct se făceau legături şi se puneau pe locurile dureroase.
Pisat şi amestecat cu oţet sau apă, decoctul lua durerile de cap.
Ceaiul din tulpini florifere se lua contra neputinţei de urinare, a hidropiziei şi pentru curăţirea sîngelui.
Din părţile aeriene ale plantei, în amestec cu rădăcină de hrean, frunze de pătlagină şi miere, se prepară un sirop folosit pentru afecţiunile pulmonare.
Bobornicul conţine uleiuri volatile, substanţe amare, săruri minerale şi vitamine, avînd acţiune antiinflamatoare, diuretică, antiscorbutică şi fiind bun în ameliorarea durerilor.
Indicatii de utilizare
Este indicat în adenoame, afecţiuni ale pielii, constipaţie, dizenterie, dureri renale, hemoroizi, hidropizie, pecingine, pete pe faţă, pistrui, retenţie urinară.
Planta proaspătă se poate adăuga în salate. Infuzia este indicată în afecţiuni interne, cîte 2-3 căni pe zi.
Extern, cataplasmele cu frunze proaspete sau suc stors pe piele direct din plantă, ajută în dureri. Uleiul volatil de bobornic are efecte calmante şi expectorante.
Se spune că extractul de frunze proaspete este un vechi remediu pentru curăţirea sîngelui.
Bobornicul e folosit în bolile de astm, tuberculoză şi boli ale ficatului, dar mai ales în dureri de mijloc şi de spate.
Tocătura de plantă, sub formă de comprese şi cataplasme, e utilă în tratamentul pistruilor.